duminică, 27 octombrie 2013

Femeile noastre

Ma uit cu tristete si spaima cati oameni, din ce in ce mai multi, aluneca pe panta neiertatoare a saraciei. Oameni care au avut o casa, o viata, o familie candva. Femei care au avut si ele 30 de ani, copii, sot si un viitor care le parea, cand si cand, frumos.
Femei care sunt astazi trecute de 55 de ani, muncite de viata lor grea, care ar fi trebuit sa se molcomeasca spre batranete. O viata chinuita-n lipsuri, alergata, inghesuita, traita cu ratia la cozi, cu spaima ca se opreste apa, gazul, lumina si raman cu sacosa goala, cu rufele nespalate, cu copiii flamanzi si hainele necalcate. Femei care au facut din casa lor un scop in sine, curatenia exemplara, hainele scrobite, mancarurile multe si obtinute cu jertfe, vitrinele stralucinde ascundeau frustrarea de a nu-si putea exterioriza traiul in plimbari, spectacole, carti, vacante, drag de barbat(i) si de copii.
Femei tratate ca vitele in combinat, controlate de medici asa cum veterinarii cotrobaie dupa feti in vintrele vitelor. Ordonate la coada cea mai umilitoare a vietii lor, aceea a mainii lungi, reci si contondente a statului vrajmas cautand dupa progenituri, dupa secretele cele mai intime si mai personale. Femei (ne)iubite caznit, cu calcule, cu eforturi, cu ignoranta si dezinteres si, mai ales, cu teroarea sarcinilor, a copiilor nedoriti, a intreruperilor de sarcina improvizate, a puscariei pentru vina de a se fi iubit, a anchetelor securitatii.
Femei care au muncit oricum si oricat, in lung si-n lat, in crucis si-n curmezis, stand in picioare la o tejghea, sezand pe un scaun la o filatura, distrugandu-si vederea deasupra unui microscop, stricandu-si plamani inhalang gaze toxice in combinate, aplecate deasupra albie de rufe, insirate pe covor, calcand gulerase, chinuindu-si ochii la lampa, sa faca lectii despre subiecte demult uitate.
Femei inalte, sau slabe, sau minione, sau potrivite, sau balai, sau satene, crete, drepte, cu degete lungi si date cu rosu, cu fuste decupate pe poale si bluze tesute-n casa, cu ochelari si gene lungi. Femei care s-au uitat pe sine pentru casa lor, pentru copii, pentru batranii familiei si pentru lipsurile dimorejur.
Sunt astazi imbatranite si putine au norocul linistii. Sunt macinate de boli cu verdicte terminale, sunt chinuite in sali de asteptare, sunt ignorate in suferinta lor, sunt bulversate de pensiile mici si anii multi de munca pe care-i au dinapoi, sunt alergate de angajatori de doi ani prin parcuri, sunt desconsiderate si uitate de propriii copii. Prea multe sunt sarace si cu sufletul zdrobit.
Si ne pomenim, uneori, cand suntem dezarmati in fata existentei lor, cautand motivul pentru care sunt aici. Cautam si cautam si cautam si, in fuga noastra de empatie si intelegere, dam vina pe ele. E vina lor ca n-au facut mai mult, e vina lor ca n-au avut grija de propriul corp si l-au muncit peste poate, e vina lor ca nu si-au asigurat batranetile, e vina lor ca nu si-au crescut copiii mai bine. Si, in general, e vina lor ca s-au nascut cat sa apuce azi 55 de ani, in lipsuri si temeri.
Ignorand voit, fara sa ne treaca prin cap ca, probabil, n-am rezista nici trei zile regimului de viata din 1987, de exemplu. Rexona facuse nu-stiu-cand o campanie in care phnea vedetele sa nu se dea cu deodorant nu stiu cate zile. Cam asa ar fi si cu noi, transpusi intr-un octombrie tarziu de acum 26 de ani, cand si painea se vindea cu ratia, iar baia cu apa calda de la robinet era un fel de amintire-legenda innegurata. Ideea de a petrece timp cu copiii era inexistenta, se imboroncaiau prea multe, de prea mult timp inaintea ei, iar sex nu se facea cu lumina stinsa, nici cu ochii inchisi, nici cu dragoste, ci cu oroare si suferinta. Cum dreaq sa te mai dezbraci, dupa ce ai inghetat limpezindu-ti sapunul de pe spate cu apa calaie din ibric si te-ai spart in milioane de bucatele in cearsaful transformat, de ani de zile, in sloi...?
Intre noi si mamele noastre nu e diferenta de o generatie, de 22-27-30 de ani, nu e lungimea fustei, nu  sunt genialele stupide sfaturi din Cosmo, de a-ti atrage barbatul vorbind porcos. Sunt niste diferente insesizabil de uriase, sunt masinile de spalat cu stoarcere, cu temporizare, cu dezinfectare, sunt milioanele de spalari cocosate pe marginea cazii, sunt cearsafurile de plapuma stoarse, sunt halatele si  bonetele sapalate, apretate si calcate fara cusur, dupa trei ore la coada la gutui si zece ore la "institut". Sunt miile de borcane de conserve inghesuite in debara, sunt sutele de kilograme carate din toate colturile orasului catre casa, cu mainile goale si picioarele amortite, sunt serile petrecute-n bezna, sunt degetele degerate-n casa, sunt visele neindraznite, sunt vietile ingropate sub supravietuirea cotidiana, de un regim odios tuturor, insa criminal pentru femei si copiii pe care indrazneau, sau n-aveau incotro sa-i nasca.
Cand ma gandesc la mama la varsta mea...

3 comentarii:

  1. Dragele noastre mame, bunici, vecine, matusi, bone.
    Ma tineam de mult timp sa vorbesc si eu despre asa ceva, dar ai scris tu mai bine decat as fi putut eu reda. O simpla privire sincera in trecut ne-ar face mult mai intelegatori si sinceri, ar inlocui condescenta cu respectul si mila cu o iubire oferita atat de rar si atat de in graba.

    RăspundețiȘtergere
  2. Karioka, si inca am uitat multe. Cu voia ta, am sa adaug cu ghilimele ce ai scris in comentariu si inca. Ma burzuluiesc de multe ori la mama si la soacra, in capul meu, insa de curand am realizat ca sunt nu nedreapta facand asta, ci inconstienta :-(.

    RăspundețiȘtergere
  3. extraordinar, iti multumesc ca mi-ai adus aminte... de mama :(. de luat aminte si de aratat tuturor... insa o data, multumesc.

    RăspundețiȘtergere